CINE SUNTEM

Grădința Mon Ami, un partener al părinților

Continuarea Valorilor Familiei

GRĂDINIȚA MON AMI se ghidează după aceleași principii ca și părinții atunci când vine vorba de educație. Nimeni nu este străin de conceptul celor șapte ani de acasă atunci când se pune “ștampila” unui om cu valori precum bunul simț, respectul, comportamentul (mai ales cel în societate), iar lista poate continua. Noi ne poziționăm ca un partener al părinților pe drumul pregătirii copiilor pentru tot ceea ce are viața de oferit. Suntem conștienți că odată integrat copilul în comunitatea Mon Ami, părintele ne investește cu încredere și își dorește ca educația pe care cel mic o primește acasă să fie continuată și completată de echipa grădiniței din Str. Nucului 15, Vidra, județul Ilfov (zona Vadul Mosului, com. Berceni), Mon Ami.

«Vreau la grădi!», misiunea grădiniței private Mon Ami

Astfel, oferind o gamă largă de materii și ajutându-i să își descopere și să deprindă un set de abilități, copiilor li se oferă cunoștiințe ample, printr-o educație cu blândețe. Echipa grădiniței Mon Ami, situată pe Str. Nucului 15, Vidra, județul Ilfov (zona Vadul Mosului, com. Berceni), urmărește ca cei mici să se simtă importanți, acceptați, iubiți, responsabili și parte dintr-o comunitate. Prin asimilarea acestor valori, credem cu tărie că toți copiii din centrul educațional Mon Ami vor învăța programa și își vor însuși informațiile. Asta, pentru că la noi toți prichindeii din sistemul educațional preșcolar sunt fericiți și relaxați, deprinzând automat și respectul pentru învățare. De câte ori nu am auzit: «Nu vreau la grădi!»?

Cum putem schimba aceste cuvinte, rostite de prichindeii noștri, în: «Mâine mă duc la grădi!» sau «Mâine, la grădi, abia aștept să mă văd cu Matei, cu Diana, cu Tudor și Larisa, ca să ne jucăm»? Doar creându-le:

  • 1.
    un mediu în care ei se simt ca acasă.
  • 2.
    un loc în care, dincolo de a învăța noțiunile de socializare, de comportament în societate - prin joacă și jocuri, ei învață cât de frumos este să îți faci prieteni.
  • 3.
    o comunitate în care să afle cât de minunat este să ai motivația pentru a te reîntoarce.
  • 4.
    un centru educațional în care te așteaptă fețe zâmbitoare, oameni prietenoși și parteneri de joacă.
  • 5.
    un spațiu în care nu ai timp să te gândești la mașinuța sau păpușa de acasă, deoarece sunt atât de multe activități distractive și interesante.
  • 6.
    o zonă în care timpul trece repede și fără plictiseală.

Hai să ne cunoaștem!

Site-ul nostru vă poate oferi doar o idee a ceea ce are de oferit Grădinița Mon Ami Str. Nucului 15, Vidra, județul Ilfov (zona Vadul Mosului, com. Berceni). Cuvintele nu pot exprima oportunitățile pe care copilul dumneavoastră le va avea cu o educație la Mon Ami. Suntem o grădiniță mică, dar care gândește la o scară mare. De ce să nu vii să ne vezi, să investești în educația copilului tău și să ne lași să facem o diferență în viața lui? Dacă doriți a face o programare pentru a vizita centrul educațional, contactați-ne aici:
Telefon sau WhatsApp:

0723 267 981